top of page

Către frumusețe. Why Modigliani is the New Black

Actualizată în: 9 nov. 2022


Muzeul Orsay din Paris este o fostă gară
Printre Manet și Monet așteptam cu o țigară
Când am văzut-o.
Tocmai se mutase cu Modigliani la muzeu
Împărțea scrisori, fiecare semnată de Dumnezeu
Cu asta se ocupa.
Dar el amestecase greșit culorile de la jazz
După roșu-carmin cu albastru-safir și galben-topaz
Obții Et.5 - asfalt.
Lumea se bulucea să-i vadă chipul în ramă
Porțile deschise spre frumusețe, de bună seamă
Șopteam tulburat.
Muză, femeia vieții lui, nu o pictase goală
Lebădă eterică, galeșă, melancolică, fața-i ovală
Ochii și-atât.
Minunea-i redutabilă- armă contra fragilității
Dar hașuratul ochilor nu venea din spiritul epocii
Venea din suflet.
Relație mizerabilă parizian-montmartriană
Iubim ce-i iubit de cei ce-i iubim, nebunie diafană
Către frumuețe.
Orașul luminilor, țigara, aveam tot în scrisoare
Ochii să-i pictezi, doar sufletul poate să-i măsoare
„No flash, please!”
Scrisorile lui Dumnezeu, trimise să te-nvețe
La Gare Saint-Lazaire, fugisem ca hoțul de frumusețe
Dar pierdusem trenul.





Paranteză


La începutul lui 1906, Modigliani se stabilește la Paris, unde se înscrie la "Academie Colarossi", locuind în Montmartre. Haină reiată, fular roșu în jurul gâtului și pălărie cu boruri largi, este un obișnuit al bistro-urilor și barurilor din împrejurimi. Cunoaște avangarda artistică (Pablo Picasso, Juan Gris sau Rivera (soțul Fridei Khalo), precum și pe scriitorii Andre Salmon, Guillaume Apollinaire si Max Jacob, lucrările sale fiind influențate mai ales de Henri de Toulouse-Lautrec, Paul Cezanne.
În 1909, grav bolnav, se mută în Montparnasse. Începe să sculpteze după ce-l cunoaște pe Paul Guillaume . Paul îi face cunoștință cu Constantin Brancuși, care îi gasește și un atelier. Pictează în continuare, dar majoritatea timpului o va consacra sculpturii.

În vara lui 1917, la o petrecere, o sculptoriță din Rusia îi face cunoștință cu frumoasa Jeanne Hebuterne, studentă la "Academie Colarossi". Cei doi se îndrăgostesc nebunește unul de celălalt. Provenind dintr-o familie burgheză conservatoare, Jeanne iși abandonează principiile romano-catolice în spiritul cărora fusese crescută, rupe relațiile cu familia sa pentru a-și putea trăi povestea de dragoste cu pictorul care, pe langa faptul ca era sărac și ducea o viață dezordonată, era evreu, avea nenumărate iubite și consuma droguri.

De fiecare dată când se trezea revenea la ea, într-un hotel mizer. Sunt săraci. Părinții ei au încetat să o mai ajute de când ea trăiește cu Modigliani – pentru ei un simplu, emigrant, fără un ban…Mai ales tatăl ei este intolerant față de această legătură. Suntem în timpul primului război mondial când penuria face ravagii. Modigliani nu câștigă nimic pentru că nici una din picturile lui nu se vinde. În ciuda unor vagi promisiuni, Modigliani nu vrea să se căsătorească. Asta mărește tensiunea în familia ei mai ales după ce Jeanne naște un copil, în noiembrie 1918 când tatăl o repudiază. Ea îi este devotată total lui Modigliani, nu vrea să renunțe la el în ciuda temperamentului lui dificil. Suportă stoică bețiile, drogurile, scandalurile, infidelitățile. Sănătatea lui se șubrezește cu repeziciune. Amedeo Modigliani moare de meningită într-un spital. A doua zi în zori Jeanne gravidă în luna a noua se aruncă de la etajul cinci ( al apartamentului ocupat de părinții ei în Paris) și moare la numai 21 de ani, zdrobită de caldarâm. Deși au murit practic în același timp, au fost îngropați separat din voința familiei ei. Câțiva ani mai tîrziu trupul ei este exhumat și îngropat în cimitirul Pere Lachaise, unde se află îngropat iubitul ei. Epitaful lui Modigliani sună “ Doborât de moarte în plină glorie”. Pe mormînt ei stă scris “Devotată până la sacrificiul suprem.”


Modigliani a fost influențat de filosofia lui Nietzsche, crezând că suferința era indispensabilă pentru creșterea și dezvoltarea unui artist. Obișnuia să-și dea lucrările în schimbul unei mese calde, în mod ironic în 2012 unul din tablourile sale s-a vândut cu 118 milioane de dolari. A expus o singură data în viață ( recomand filmul) un nud - a fost un adevărat scandal. În numai câteva ore poliția a închis expoziția.
Fiica acestora a scris ulterior o biografie a destinului incredibil - Modigligliani: Om și mit




O pictează de 26 de ori.



Pentru mine mă inspiră din alt punct de vedere. Modigliani hașura ochii. Pictând-o pentru prima oară pe ea și hașurându-i ochii, întrebând de ce – el spune: „nu-ți pot picta ochii dacă nu-ți cunosc sufletul!”


3 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
Post: Blog2_Post
bottom of page