Eram emigranți din naștere. Mâinile noastre erau cârlige.
Ne-am instalat rapid. Pastă de gânduri, sorocul să câștige!
Conversam mult. Eu aveam text-appeal, el vocea răgușită.
Dimineață albă, săruturi, flori de cireș. Noua casă părăsită.
Covorul de la intrare- cuvinte străvezii, frumoase și fragile.
Ne-am hotărât să-l păstrăm, nu-ntrebați de ce. Nu se știe!
Erau cuvinte aruncate pe toți pereții. Cuvinte psihedelice,
Nostalgice, futuriste, aristocrate. Erau și câteva interbelice.
Cuvinte ce fumau mult, altele albe-spumă în cești de cafea.
În frigider, un cuvânt legat de Dumnezeu. Sigur, ne hrănea.
Cuvinte dulci, cică progresul social e mult mai bun cu zahăr
Cuvinte lipicioase. Cuvinte ce dospeau ca un aluat în vatră.
Cuvinte candelabre - cu pulbere de diamant și aur, luminau,
Cuvinte dureros de gingașe și uimitor de trainice, dăinuiau.
Cuvinte- iubire pentru insomniile albe - ca florile de iasomie,
Cuvinte de amor, ale regelui Solomon pentru regina din Saba,
Cuvinte magice din pergamente, misterioase, stranii, degeaba.
Cuvinte teze și antiteze – direct în pioneze, unele cu suspans
Cuvinte fantomă ce bântuiau în miezul nopții, invitau la dans.
Cuvinte fără logică ce jucau prinsa pe scări, cuvinte feromoni,
Cuvinte de aur, sala de purpură a dormitorului de jad cu flori,
Cuvinte singuratice, închisoare de metal, undeva la demi-sol,
Cuvinte sucite, visătoare și utopice, nimiceau tot în calea lor.
Cuvinte monștri ce gâdilau creierul și cuvinte ce făceau crize
Cuvinte elfi, salamandre, spiriduși, zâne, astea făceau surprize.
Cuvintele celebre pe fațada casei, cele adevărate puse-n geam:
O casă făcută din cuvinte. Caligramă. Doamne, ce multe erau!
Cuvintele petreceau în voia lor. Dansau frenetic, scriau imnul,
Noi ne bucuram de flirturi estetice și intelectuale cu destinul.
Cuvintele astea aveau un trup, spirit, chip, emoții și-o poveste,
Probam cuvinte cum probam diverse haine din lada de zestre.
Umblau prin noi. Ne duceau viața mai departe în casa ideală.
Niciodată n-am existat atât de pregnant. Noi și-o viață reală
Ce depindea de cuvintele astea. Ne-am speriat. Ne-am oprit.
Haosul creează, ordinea cimentează. Să nu avem de suferit!
Pentru început spălam cuvintele uzate, înnoind fibrele ființei
Unele se păstrau, altele schimbau coloratura întregii locuințe.
Săpam în grădină sperând să găsim cuvinte noi - pentru noi
Găsisem cuvântul „ah-un”- un cuvânt japonez. Tăcere în doi.
Se referă la comunicarea tacită dintre doi prieteni. Cea știută.
„Legământ”, era foarte vechi și „din nou”. Am spus: m-ajută!
Și „Muhabbet”. E turc. Înseamnă „dragoste” și „conversație”
La ambele se spune „a face muhabbet”. Pus la baza creației.
Ca pe-un pandandiv prețios, El mi l-a pus la gât. Și-mi stătea.
Hihi. Ideea conversației ca fereastră în inimă și mintea cuiva.
Dar aveam nevoie de cuvinte noi, nu mai mergea așa.
Nu-i așa, lună,
că nu ne stă rău împreună?
În miez de noapte copt și amar, ni s-a întâmplat ceva magic
Găsisem în pod o cutie de cuvinte vechi, uitate, nimic tragic.
„Prin cuvântul său rostit, omul își croiește propriile legi, știe
Că prin vibrația cuvintelor, omul atrage ce rostește sau scrie.
Și gândul materializează: Precum în interior, la fel și afară.”
S-a dizolvat totul în noi. Ne-am trezit „noi” într-o casă goală.
Cu pereții albi ca zăpada din ziua în care venisem: „Cafea!”
„Ceașcă de cafea!” și l-am atins; l-am atenționat să mi-o dea.
S-a transformat. Ca Midas, numeam, atingeam, transformam
Stăteam apoi în ferestră cu o ceașcă de cafea. O tot umpleam.
Torni suflet peste ceea ce doare ori necesită reînnoire, astfel
Iubesc cafeaua. Cuvântul -Muhabbet? Așa conversam cu el.
Simțeam dragostea lui. Cel puțin așa credeam, până într-o zi.
M-am hotărât să plec din casa cu pereți albi, pe care o păzii
Singură în stradă, șoptii în ceașcă -Muhabbet! Am contemplat.
M-am cufundat în gânduri. N-o să ghiciți ce s-a întâmplat...