Downshifting-ul sau `I work > I produce > I earn > I pay > I expect > I consume`

Credeam că să trăiești este o artă. Credeam că totul ne aparține: cerul, pământul, soarele, munții și râurile, fără să fim nevoiți să le îndesăm în buzunare. Curajul, entuziasmul, geniul, magia. Credeam că cea mai mare comoară este să fii fericit cu puțin, pentru că puținul nu-ți va lipsi niciodată (Seneca)

Credeam că simplitatea vieții e baza rafinamentului. Principiul epicurian presupune să nu irosim niciun moment cu alegeri automate. Să nu ne grăbim, să nu facem compromisuri în privința calității, credeam că am posibilitatea de a refuza ceva dacă mă stresează și mă încorsetează, credeam că pot să elimin sutele de alegeri pe care mi le impune cotidianul. Să am strictul necesar pentru a dobândi o anumită libertate de spirit și pentru a-mi crea un soi de imaginar în jurul lucrurilor care mă îmbogățesc. (Arta simplității)

Cred că sunt o norocoasă că am crescut cu oameni ce au claritate în gândire. Toată frumusețea lumii. Avem un cod secret ce trimite la tot ce e demn de afecțiune, de uimire, la tot ce bulversează și înghimpă inima. Mai mult, ai noștri părinți ne-au spălat inima de robia lucrurilor mărunte și au făurit o lume în ea, au avut grijă să ne păstrăm ținutul sălbatic, ne-au lepădat falsele mantii și ne-au îmbrăcat cu haina autentică a instinctelor și a cunoașterii.

„Muncesc ca să trăiesc” nu „Trăiesc ca să muncesc”. Nu fi un măgar cu morcovul în față (Voi fi fericit când…) Asta e lipsă de discernământ! auzeam în fiecare conversație. Ne-au făcut foarte prezente la viața noastră. Acum am aflat că am crescut cu tendință downshifting.

„Fenomenul Downshifting”, un interviu cu Aurora Liiceanu, realizat de Eugen Dumbravă:

„Fenomenul downshifting s-a născut din refuzul societăţii occidentale de a deveni sclavul valorilor materiale şi de a-ţi consuma toată existenţa alergând după bani sau o poziţie ierarhică. Downshifting-ul înseamnă refuzul de a intra într-o anume înregimentare (prin dresaj), refuzul poziţiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de bază e calitatea vieţii individului, care nu este dată de felul în care se poziţionează el din punct de vedere material (nu-ţi trebuie atât de mulţi bani ca să fii fericit) ci de faptul că poţi profita în mod inteligent de timpul pe care-l ai de trăit, astfel încât să nu devii un sclav al muncii. ”

„Downshifting-ul nu poate exista încă la noi, pentru că suntem o societate care a demarat după 1990 în plin materialism grosolan şi exagerat, în care banul şi acumularea de bunuri materiale este o dominantă a vieţii. Toată lumea priveşte cu admiraţie şi invidie desfăşurarea cursei achiziţiilor materiale, lucru care în străinătate a început să fie pus sub semnul îndoielii. Din această perspectivă, un om din ţările postcomuniste o să fie mai bine îmbrăcat decât unul din vest, o să-şi dorească o maşină mai bună, o să fie, cum se spune, victima societăţii de consum, într-un mod cu totul necritic, o să-şi ia tot ce-i mai scump şi o s-o facă ostentativ şi excesiv. Deci noi, în momentul de faţă, suntem o societate cu valori materialist-excesive, spre deosebire de cealaltă societate, în care oamenii profită de modernitate pentru a-şi spori nu numai confortul, ci şi calitatea vieţii” continuă Aurora Liiceanu.

„Ca fenomen, downshifting-ul nu merge la noi, mai ales pentru că el are şi o componentă intelectuală, care include preluarea critică a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viaţă, plasarea într-un câmp al învăţării de calitate şi al creşterii personale, practic imposibilă în condiţiile în care stai zece ore la serviciu, te duci la workshop-uri sau teambuilding-uri (aflate la noi în plină modă). Toate duc la confiscarea individului pentru profit.

Este o cursă de a fi altul şi un refuz de a fi tu însuți. Această necorelare între nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce în ce mai mică afirmarea de sine şi dependenţa de alţii, de grup, reprezintă o negare a unor principii psihologice adânci, care modifică structura personalităţii. Downshifting-ul este un şi un refuz al formei fără conţinut.”

Înainte, viaţa se trăia, acum trebuie să-i găseşti o justificare.

Downshifting-ul aduce o mai bună convieţuire între a fi şi a face, pentru că se zice că occidentalii sunt centraţi pe a face, fără simţ critic, iar ceilalţi pe a fi, fără simţ critic (se spune că în India există obezitate spirituală, iar în America, obezitate materială). Mai multe momente nu obiecte, arta de a vă simţi bine chez vous la arta de a fi fericiţi en vous.

„Spatiu, lumina si ordine, iata de ce are nevoie omul ca sa traiasca, pe langa o farfurie cu mancare si un pat.“

Le Corbusier

Downshifting. Cuvântul provine dintr-un verb: to downshift; conform primei definiții Google (1) „to change to a lower gear in a motor vehicle or bicycle” și (2) „to change a financially rewarding but stressful career or lifestyle for a less pressured and less highly paid but more fulfilling one”.

Un termen preluat din industria auto, care se referă la schimbarea vitezei de la o treaptă superioară către una inferioară. În sens larg, denumirea vizează trecerea la o viață mai simplă, de calitate și se bazează pe ideea ca nu ne trebuie mulți bani ca să fim fericiți.

Forbes vine și cu câteva povești foarte drăguțe despre asta. Click Aici.

Plus câteva cărți despre asta:

· Downshifting: How to Work Less and Enjoy Life More", John Drake; · That's enough. Leave your job and change your life. The philosophy and strategy of those who have done it”, Simone Perotti; · Siteul oficial International Downshifting Week, unde ne sfătuim cu Tracey West, “guru” al acestei mișcări;

Întotdeauna mi-a plăcut haiku-ul ăsta.

Nimic care să-mi aparțină,

Cu excepția păcii din inimă

Și a prospețimii aerului.