„A fost odată ca niciodată un bărbat pe nume Jack Gilbert, un mare poet, dar dacă n-ați auzit niciodată de el nu vă faceți griji. Nu-i vina voastră. Niciodată nu l-a interesat prea tare să fie cunoscut. Încă de la o vârstă fragedă s-a simțit chemat să scrie poezie. A răspuns fără șovăială acestei chemări. A devenit poet așa cum alții se călugăresc: a făcut-o ca pe o faptă de evlavie, ca pe un act de iubire; și-a făgăduit să caute toată viața harul și transcendența. Și cred că e un mod foarte bun de a deveni poet. Sau de a deveni orice, absolut orice vorbește inimii tale sau te face să te simți viu. Jack putea să ajungă celebru, dar nu asta l-a interesat. Avea talentul și charisma necesare, dar i-a lipsit apetitul. Prima lui antologie, publicată în 1962, a câștigat prestigiosul premiu Yale Younger Poets și a fost nominalizat la Premiul Pulizer. Mai mult, Jack a cucerit atât publicul, cât și criticii, ceea ce nu-i deloc ușor pentru un poet modern. Avea ceva care-i atrăgea pe oameni și-i ținea subjugați.
Era chipeș, pasionat, sexy, scânteietor pe scenă. Era un magnet pentru femei și un idol pentru bărbați. A fost fotografiat pentru Vogue –arăta superb și romantic. Lumea era înnebunită după el. Ar fi putut fi și vedetă rock. El însă a dispărut. Nu voia să se lase tulburat de prea multă agitație. Mai târziu a spus că-l plictisise celebritatea – nu fiindcă era imorală sau degradantă, ci pur și simplu fiindcă era la fel în fiecare zi. Căuta ceva mai bogat, mai complex, mai variat. Așa că s-a retras. S-a dus să trăiască în Europa și a stat acolo douăzeci de ani. A locuit o vreme în Italia, o vreme în Danemarca, dar în cea mai mare parte a timpului , a locuit în coliba unui cioban, pe un vârf de munte, în Grecia. Acolo a contemplat tainele veșnice, a privit cum se schimbă lumina și și-a scris poeziile în intimitate. A avut poveștile de dragoste, obstacolele și izbândele lui. Era fericit. S-a descurcat cumva, muncind ici și colo. N-avea nevoie de mult. Și-a lăsat numele să cadă în uitare. După două decenii apare cu o altă antologie de poeme. Încă o dată, lumea literară s-a îndrăgostit de el. Încă o dată ar fi putut ajunge celebru. Încă o dată a dispărut – de data aceasta pentru zece ani. Urma să urmeze acest tipar. Era ca o orhidee rară ce înflorește o dată la câțiva ani. I-am citit poemele și am fost copleșită de măreția lor și de faptul că stilul său îmi amintea de Whiteman. („Trebuie să riscăm desfătarea”, a scris. „Trebuie să avem încăpățânarea de-a simți bucuria în furnalul neîndurător al acestei lumi”) A fost temporar profesor la de scriere creativă la Universitatea din Tenesse, Knoxville. Studenții au spus că este cel mai extraordinar om pe care l-au întâlnit vreodată. Părea un pic din altă lume, spuneau ei. Ai fi zis că trăia într-o continuă mirare, și-i încurajase și pe ei să facă la fel. Nu-i învățase cum să scrie poezie, ci, mai degrabă, de ce: pentru a se desfăta. Pentru a trăi cu încăpățânare bucuria. Le spusese să trăiască o viață cât mai creativă cu putință, pentru a ține piept infernului neîndurător al acestei lumi. Întâi și întâi le-a cerut studenților să fie curajoși. Fără curaj, îi învăța el, nu-și vor putea atinge niciodată potențialul maxim. Fără curaj nu aveau să cunoască niciodată lumea în toată bogăția sa, așa cum se vrea ea cunoscută.. Fără curaj viețile lor aveau să rămână neînsemnate – mult mai neînsemnate decât și-ar fi dorit.
*O studentă timidă de la Universitatea din Tennesee. Într-o după-amiază, după cursul de poezie, Jack a întrebat-o ce voia să facă în viață. Șovăind, ea a recunoscut că i-ar plăcea să fie scriitoare. El i-a zâmbit fetei cu o compasiune nemărginită și a întrebat-o: „Ai curajul? Ai curaj să duci la îndeplinire această lucrare? Comorile Ascunse în tine speră că vei spune da.”
E.G, Big Magic
