Printre oamenii de știință care au încercat să cartografieze creierul din interior se găsește medicul german Franz Josef Gall (1758- 1828) care a desecat creierele unor animale și oameni decedați. El a întemeiat mișcarea cranioscopică, cunoscută mai târziu ca „frenologie”, potrivit căreia forma craniului revelează caracteristicile intelectuale și emoționale ale individului. Promovarea acestei idei a distrus reputația lui Gall; n-a mai fost socotit de colegi drept om de știință respectabil, ci mai degrabă impostor și mincinos.
Johann Spurzheim, discipolul al lui Gall, și George Combe, au călătorit prin toată Europa și Statele Unite, ținând conferințe despre asta și făcând demonstrații de frenologie. Frații Orson și Lorenzo Fowler, fii școliți ai unui fermier din nordul statutului New York, au devenit interesați de frenologie după ce au citit operele lui Spurheim și Combe, punând bazele unei afaceri de un extraordinar succes. Milioane de americani au cerut să li se examineze craniile, iar protuberanțele să le fie interpretate de Fowler și de cei care lucrau cu ei.
„Frații au deschis spre sfârșitul anilor 1830 clinici la New York, Boston și Philadelphia. Au vândut francize pentru alte orașe, cu precădere prin formarea de frenologi și furnizarea de material..., bunăoară busturi care să fie așezate la vedere și care să slujească explicării, etriere de diferite mărimi pentru măsurat, planșe de pus pe perete, manuale pentru vânzare, iar pentru frenologul itinerant, valize cu instrumente și consumabile”. (Benjamin & Baker)
A fost pentru ei o afacere profitabilă care și-a menținut succesul până în secolul XX. Cei doi au pus în 1838 bazele unei reviste, Jurnalul frenologic american [American Phrenological Journal], care a părut vreme de peste 70 de ani. Clienții veneau într-un număr atât de mare, încât adesea cabinetele semănau cu niște bâlciuri. Frenologii mergeu din oraș în oraș, „se duceau în zilele de târg, se instalau acolo pentru un răstimp și-și ofereau serviciile pentru o sumă de bani”.
